Una dintre cele mai candide emoții pentru mine este cea din momentul în care, atunci când ajung acasă după o zi întreagă în care risc să mă pierd printre nimicuri, mă întâmpină un ghemotoc de blană căruia-i zăresc în ochi sclipirea aceea sinceră de bucurie că mă vede.
Iată câteva instantanee din ceea ce înseamnă să-ți împarți viața cu un câine:
Dacă eștri trist, te întristezi mai tare când vezi tristețea din ochii cu care se uită spre tine, dar în același timp simți că nu mai ești singur.
Același Blănos vine spre tine, îți zâmbește (nu glumesc ;p), își înghesuie capul printre mâinile tale și se îndeasă până când se lipește de tine de nu mai încape nici măcar un purice între: „acum suntem doi, ce zici de asta?”.
Alteori încearcă să fie interesat la maximum de ceea ce pare că te interesează pe tine, surpinzându-i privirile țintite asupra televizorului ca să vadă ce anume te-a captivat într-atât încât să tinzi să-l ignori, sau își bagă botul curios printre paginile cărții din mâna ta, oftând cu satisfacție când a reușit să-și așeze în sfârșit capul într-o poziție în care tu să nu mai poți vedea vreo literă.
Se uită atent, răbdător și perseverent la tine să vadă ce mănânci, atenționându-te cu câte-un mârâit că-i e poftă. Așa am ajuns să împărțim brânza, carnea, pepenele, cireșele, strugurii, măslinele, morcovii, usturoiul, fisticul și berea.
Adoră să doarmă în pat, pe-o parte, învelit până la bot dar suficient încât să nu-i bată lumina în ochi în cazul în care mai ai ceva de lucru. Își mai întinde uneori lăbuțele, gemând prin somn de plăcere, sau își înalță întrebător capul să verifice dacă totul e-n regulă cu tine.
Stă 7 ore cuminte pe scaunul din față al mașinii, ridicându-se doar din când în când să se mai uite pe geam.
Se ascunde lătrând după tine atunci când întâlnește pe stradă un câine cu mult mai mare, știind că poate să-l întărâte în continuare pentru că tu oricum ești acolo și-l aperi.
Urăște să fie murdar și dacă i se pare că te-ntreci cu gluma și nu-i curăți la timp lăbuțele pline de noroi după ce a lărgit gura galeriilor de cârtițe, se așează tacticos și începe să-și scoată singur bucățile de pământ dintre gheruțe, mârâind nemulțumit.
Odată am ajuns acasă dintr-o plimbare cu mașina și abia am reușit să-l împing jos (ceea ce teoretic nu ar fi trebuit să fie greu pentru cele 5 kg jumătate pe care le are) pentru că începuse să plouă.
Dacă vine și se-ntinde pe spate lângă tine, știi sigur că vrea să fie scărpinat pe burtă.
Râde, plânge, se bucură, intră în depresie, te înveselește, te ceartă, te iubește - cine nu are un Blănos, să își cumpere!
