Din Jurnalul lui Adam si al Evei

Una dintre ele mai frumoase bucati de literatura este Jurnalul lui Adam si al Evei, de Mark Twain. Un Adam si o Eva ai tuturor timpurilor:

--------------------------------------------
FRAGMENT DIN JURNALUL LUI ADAM
Creatura cu par lung ma cam incurca. Imi da mereu tarcoale si ma urmareste. Nu prea-mi place asta pentru ca nu-s obisnuit cu societatea. Mai bine stateam cu celelalte animale. Azi e timp noros, bate vant de la rasarit. Cred ca o sa vina ploaia peste noi. "Noi"? de unde am scos cuvantul asta? Ah, mi-aduc aminte: il spune mereu creatura cea noua.

Orice-as face, creatura o tine pe-a ei si da nume la toate. Nici nu se sinchiseste. (...) S-a zis cu traiul meu fericit de odinioara. (...) Creatura cea noua spune ca o cheama Eva.  Merge, n-am nimic impotriva. Zice c-are nume, ca s-o chem cand vreau sa vina. I-am spus atunci ca-i inutil.

FRAGMENT DIN JURNALUL EVEI
Am pierdut Gradina, dar l-am gasit pe el si sunt multumita. Ma iubeste cat poate, iar eu il iubesc cu toata forta firii mele pline de pasiune, ceea ce cred eu, este normal pentru sexul caruia ii apartin. Daca ma intreb de ce il iubesc, descopar ca nu stiu si, de fapt, nici nu prea ma sinchisesc sa aflu. Cred mai degraba ca genul asta de dragoste nu e un produs al rationamentelor si al statisticilor, cum ar fi dragostea unora pentru reptile sau alte animale. Cred ca trebuie sa fie cam asa: iubesc unele pasari pentru cantecul lor. Pe Adam nu-l iubesc pentru cantecul lui. Nu, nici gand. Cu cat canta mai mult, cu atat ma impac mai putin cu asta.  Si totusi il rog sa cante, pentru ca vreau sa invat sa imi placa tot ce-l intereseaza pe el. (...) Nu pentru agerimea mintii il iubesc. Nu, nici gand. Nu-i el de vina pentru agerimea asta - atata cata este - fiindca nu si-a facut-o singur. E asa cum l-a lasat Dumnezeu, dar nici nu trebuie mai mult. (...) Nu pentru purtarea lui tandra si atenta sau pentru delicatete il iubesc. Are lipsuri din punctul asta de vedere, dar este destul de bine si asa si se face tot mai bun pe zi ce trece. Nu pentru harnicia lui il iubesc. Nu, nici gand. Stiu ca o are in el si nu-nteleg de ce o ascunde de mine. Altfel e sincer si deschis acum. Sunt sigura ca nu-mi ascunde nimic altceva. Doar asta. Ma doare sa stiu ca are secrete fata de mine si uneori gandul asta nu ma lasa sa dorm. Am sa-l izgonesc din minte. N-o sa-mi mai tulbure fericirea, care altminteri mai are un pic si da pe dinafara.

(...) Atunci, pentru ce-l iubesc? Pur si simplu pentru ca e barbat, asa cred. Are un fond bun si pentru asta il iubesc. Dar l-as iubi si fara. Daca m-ar bate si mi-ar arunca vorbe de ocara, l-as iubi mai departe, sunt sigura. E-o chestiune de sex. Asa cred. E puternic si chipes si-l iubesc pentru asta. Il admir si-s mandra de el, dar l-as iubi si daca n-ar avea nici una din calitatile acestea. Daca ar fi urat, tot l-as iubi. Si dac-ar fi o starpitura, tot l-as iubi. Da, cred ca-l iubesc pur si simplu, pentru ca-i al meu si pentru ca-i barbat. Banuiesc ca n-am nici un alt motiv. (...) Ruga mea, dorinta mea fierbinte e sa trecem impreuna peste pragul acestei vieti. E o dorinta ce n-o sa piara niciodata de pe acest pamant. O sa salasluiasca in sufletul fiecarei sotii care iubeste, pana la sfarsitul timpurilor. (...)

Dar daca trebuie ca unul dintre noi sa plece ai intai, ruga-mi este sa fiu eu aceea. El e puternic, eu sunt slaba. Eu nu-i sunt atat de necesara pe cat imi este el mie. Fara el, viata n-ar mai fi viata. Cum as putea-o indura? Ruga asta e si ea nemuritoare si o sa dainuie cat o sa dainuie stirpea mea. Sunt prima sotie; si in ultima sotie o sa ma repet.

LA MORMANTUL EVEI
ADAM: Unde era ea, acolo era Raiul.
-------------------------------------------

In definitiv, pentru ce iubim? Pentru simplul motiv ca celalalt EXISTA!

Nu e vorba de acceptare; cand te gandesti sa il accepti pe celalalt, inseamna ca ti-ai dori sa fie altfel, dar te multumesti si asa.
Nu e vorba nici de a te obisnui cu celalalt: obisnuinta presupune din nou ca ai face un efort pentru a putea trai altfel.
Iubirea cea mai pura e atunci cand celalalt se potriveste in viata ta fara sa-i faci loc in mod constient, fara sa trebuiasca sa schimbi ceva pentru asta sau sa astepti ca celalalt sa schimbe...

The return to innocence

... inocența privită ca starea pură în care conștientul și inconștientul sunt noțiuni folosite doar pentru distincții științifice, când de fapt ar trebui să fie unul și același lucru... Cu cât distanța dintre cele două se micșorează, cu atât devenim mai liberi, mai informați chiar și mai puternici...

And the Waltz Goes On...

 

.... and life goes on... 

O epifanie a Frumosului în stare pură...

Blitz fericire...

Fericiți nu sunt cei care au totul, ci cei care se pot bucura de ceea și de cât au...

Manarola

Manarola... Tărâmul unei alte lumi, ascunse pe coasta Italiei...

După vreun sfert de oră de mers cu mașina din La Spezia, drumul se infundă într-o parcare neamenajată. Orientându-ne după mirosul mării, coborâm vreo 5 minute printre vie și lămâi până când dăm de primele case. Nimic nu trădează încă ceea ce are să urmeze și m-am întrebat, cu îndoială, oare de ce tocmai ăsta o fi în vârful topului celor mai frumoase locuri din lume. Nici un indicator spre ceva, nici un om, doar case care ți s-ar părea părăsite dacă nu ai vedea atârnând rufe proaspăt spălate pe frânghiile prinse de geamuri.


Instinctul ne duce pe alei înguste până într-o piață micuță cu o biserică, unde întâlnim primii turiști - semn că suntem pe calea cea bună. După o balustradă se vede că sub noi se întinde o stradă un pic mai lată, cu terase și butiquri de-o parte și de alta și cu bărci de pescuit tot la fiecare a doua casă, semn că marea nu are cum să fie prea departe. Atmosfera era deja mai animată și de peste tot ne învăluiau mirosuri de pește, paste și pizza.


Încă vreo câțiva pași și iată-ne  în fața mării, deschizându-se ca o pâlnie. În stânga puteam merge pe Via dell'Amore spre Riomaggiore, iar în dreapta părea sa fie un loc de promenadă de-a lungul mării de unde am fi putut vedea întregul sat. Presați de timp, alegem să o luăm în dreapta, eu una încă neîncrezătoare și ușor dezamăgită: unde era cel mai frumos loc din lume?...






Și iată că, după vreo 30 de metri, privind înapoi, am înțeles:

Totul era perfect: o armonie desăvârșită de culori, într-o lumină nepământeană. Beția Frumosului abia începea. Deși ne propusesem să facem doar câțiva pași, devenisem deja cumva dependenți de locul acela și nu ne-am putut opri. După un colț de stâncă am descoperit că mini-faleza șerpuia de-a lungul întregii coaste dantelate, ducând spre următorul sat (după cum aveam să aflăm ulterior). Manarola rămăsese în urmă, eram doar noi, marea și stâncile. De peste tot ne învăluia un albastru incredibil, salvat de albul valurilor care se zbăteau a zădărnicie de malurile înalte. Timp de câteva fracțiuni de secundă mi-au poposit prin minte imagini cu pescari amăgiți de cântece de sirene. Dacă au existat vreodată creaturile astea, atunci cu siguranță acolo e unul dintre locurile în care ar fi putut trăi nestingherite.  M-am simțit cuprinsă de o bucurie inexplicabilă, am simțit că am pătruns într-o altă dimensiune care punea stăpânire pe mine și-n același timp îmi dădea sentimentul unei libetăți depline...

"...if there is nothing in common between you and other people, try being close to things, they will not desert you” (Rainer Maria Rilke - Letters to a Young Poet)

Toată reveria mea a fost curmată însă sec: „E târziu, trebuie să plecăm!”. Mi-am promis însă în gând să mă întorc. Odată ce ai gustat din sufletul locului aceluia, e greu să nu-ți dorești să te înfrupți din nou...

Happy Happiness Day!

Mă întreb: de ce o fi apărut necesitatea de a proclama o zi internațională a fericirii? De ce am creat sărbătoarea fericirii?

Probabil e la fel ca și cu 14 februarie sau 8 martie, dar doar în 14 februarie iubim? Doar în 8 martie ne amintim de mamele și iubitele noastre și doar atunci recunoaștem rolul Femeii în viața noastră? Doar în 20 martie suntem fericiți? Hm...

De fapt cred că e o reverberație a sufletului colectiv contemporan, având în vedere că ONU a decretat sărbătoarea în 2012; e un semnal de alarmă că din când în când trebuie să evaluăm lucrurile cu adevărat importante pentru noi. Altfel - ne uităm cu totul!

Telegramă

Dragă Bunicule,

Ieri ai împlinit 82 de ani, 79 în lumea noastră și 3 dincolo. Ți-am strigat „La mulți ani!”, ai auzit?...

Cu mult drag,
Mădunel

Self-rezolution

Astăzi de dimineață m-am trezit cu un gând: voi face să fie sărbătoare în sufletul meu și nu voi lăsa pe nimeni să mi-o fure prin șicane, indiferență sau orice altceva. Am înțeles în sfârșit că nu ceilalți sunt responsabili de starea noastră de spirit, ci noi înșine - depinde de cât de mult îi lăsăm să ne afecteze în vreun fel sau altul.

Așa că cel puțin azi - m-am învelit în Primăvară și asta-mi va fi suficient ca să-mi apăr sărbătoarea!

Mi-e dor sa miros un toporaș, să aud o mierlă, să văd un fluture viu colorat pe o floare, să simt textura cărnoasă a unei flori de măr... Sunt atât de multe întâmplări minunate în jurul nostru, parcă epifanii ale unei alte existențe, pe care pur și simplu le ignorăm, grăbiți fiind să ne pierdem în tot felul de nimicuri. Alergăm contra timp dintr-o parte în alta, în derivă, și nu înțelegem că mai bine am învăța din nou să trăim în pas cu timpul, e cam singura soluție împotriva propriei disoluții. Altfel - nu vom fi decât alți copii ai lui Cronos, zeitatea olimpică ce-și devora propriile progenituri...