Mi-e dor sa miros un toporaș, să aud o mierlă, să văd un fluture viu colorat pe o floare, să simt textura cărnoasă a unei flori de măr... Sunt atât de multe întâmplări minunate în jurul nostru, parcă epifanii ale unei alte existențe, pe care pur și simplu le ignorăm, grăbiți fiind să ne pierdem în tot felul de nimicuri. Alergăm contra timp dintr-o parte în alta, în derivă, și nu înțelegem că mai bine am învăța din nou să trăim în pas cu timpul, e cam singura soluție împotriva propriei disoluții. Altfel - nu vom fi decât alți copii ai lui Cronos, zeitatea olimpică ce-și devora propriile progenituri...