Acolo timpul a stat în loc. Nu se mai măsoară în ore, ci în perioadele dintre deplasările mistreților: când ies din culcuș la scăldat, când merg să mănănce, când se retrag...
Doar cursa Tarom București-Cluj stabilește un reper fix: e 22.30... Însă de la înălțimea zborului, pare doar o palidă amintire a vieții orașului. E singura care sparge liniștea cerului, dar zgomotul e totuși mult prea îndepărtat pentru a strica ceva din armonie. Vine oricum dintr-o altă lume...
Înainte să pătrunzi pe acel tărâm, te dezbraci de condiția de om, la hotar. Nu ai voie să faci nici un zgomot care ți-ar face simțită prezența. E ca-n povești: dacă te văd sau te miros, vraja se rupe și nu ți se mai arată nimic. Îmbracă-te cu haine din fibre care nu foșnesc, nu-ți spăla hainele cu detergent cu miros, pune-ți telefonul pe silent sau mai bine închide-l de tot, dacă mergi cu mașina - stinge farurile, radio/CD player-ul; nu te parfuma, folosește deodorante inodore, nu trânti ușa de la mașină când urci sau cobori, nu fă mișcări bruște, vorbește în șoaptă sau deloc, stai nemișcat!
Deschide-ți sufletul și primește experiența așa cum e ea... Fii una cu natura și te va răsplăti, va căpăta încet-încet încredere și-ți va revela din fețele ei: azi o capră curioasă care-ți sare-n cale din deset, te privește fix câteva secunde și apoi se afundă-n pădure, ca o nălucă, mâine doi iepuri zglobii prin trifoi, în altă zi un uliu, altă dată un pui prostuț de vulpe care abia-nvață și el lumea. Iar revelația supremă sunt mistreții - ființe înzestrate cu un deosebit simț al auzului și mirosului care nu se-arată decât dacă nu întrevăd nici un pericol.
Am aflat că vânătoarea nu e un scop în sine, este un mod de viață. Nu este un hobby, cu atât mai puțin un sport, este o pasiune! Nu înseamnă să mergi să ucizi, doar de dragul de a auzi sunetul puștii!
”Nu tragi decât dacă ești abolut sigur, astfel încât să nu rănești doar și să faci animalul să sufere, găsindu-și sfârșitul cine știe pe unde și după cât timp. Animalul ăla e tot acolo, și mâine și poimâine, așteaptă până ești sigur!”, spune cineva pentru care vânătoarea e o a doua natură a sa.
Nu e o cursă contracronometru, e un joc înafara timpului: un joc al inteligenței; rolurile se schimbă foarte des. Nu e vorba de a atenta unul la viața celuilalt, ăsta e cel mai primitiv mod de a privi lucrurile. Nu. Ambii se adulmecă, își urmăresc mișcările unul aluia și așteaptă răbdători primul semn al slăbiciunii celuilalt. Inteligența omului nu e cu nimic mai presus; din contra, omul pornește din start cu dezavantajul de a fi stat deja prea mult timp printre lucruri fabricate.
„Cu arma trebuie să te comporți ca și cu o femeie: o ții ferm, fără să o strângi prea tare, atingi trăgaciul cu blândețe, mângâindu-l până simți că începe să opună rezistență, îți ții respirația, după care apeși sigur. Arma trebuie să o simți, ca și cum ar fi o prelungire a brațului tău!”.
