Mi-e sufletul greu.... Se prăbușește de greutatea negurii din ceilalți. Da, știu, nu ar trebui să las pe nimeni și nimic să îl ucidă, și totuși... Cum să faci să îți depășești condiția asta de om, când ești condamnat să trăiești pe lângă oameni, când intertacțiunile sociale sunt sursă și condiție a asigurării nevoilor de bază? De ce trebuie să fie atât de greu să îți poți desface aripile să zbori liber? De ce zborul tău e perceput de ceilalți ca fiind un pericol - nu pentru tine, ci pentru ei?
„Al meu suflet, Psyche, m-a întrebat: tu, care alergi, ce crezi despre cei care aleargă; tu care stai ce crezi despre cei care stau?
Numai când stau, am păreri despre cei care aleargă, dar când alerg, alerg pur şi simplu, nici nu mă gândesc la cei care stau.” (Nichita Stănescu - Al meu suflet, Psyche)
Ei bine, Nichita, dar... de ce oamenii aleg mai degrabă să stea decât să alerge?
