Rare poate sunt momentele în care privim în urmă, nu pentru a găsi vini mai
mult sau mai puțin imaginare pentru ceea ce suntem astăzi, ci cu gratitudine
pentru faptul de a ne fi fost scoși în cale oameni-îngeri ai devenirii noastre.
Unul dintre oamenii a căror incidență mi-au schimbat traiectoria este
profesorul meu de limba și literatura română din școala generală și liceu, dl.
Petre Isachi. Cei 8 ani de interacțiune mi-au modelat modul de a gândi și
percepe lumea. Literatura este lumea, spunea profesorul meu, poezia se
regăsește la fiecare pas, în noi și în ceilalți, trebuie doar să ne creăm
predispoziția necesară pentru ca poietica
universală să ni se reveleze.
Cel mai mare dușman al nostru este mediocritatea
din noi, împotriva căreia trebuie să luptăm cu toate forțele. Mediocritatea
ucide inițiativa, mediocritatea nivelează inteligența, te aruncă într-un vertij
al uniformizării căruia cu greu i te mai poți sustrage întrucât conformismul e
mai comod decât starea de revoltă. „Revoltați-vă, spunea profesorul meu,
revoltați-vă permanent împotriva celorlalți dar mai ales împotriva voastră!”. Singurul
lucru care ne deosebește de ceilalți este gândirea. „Gândiți ceea ce vi se
întâmplă, gândiți-vă pe voi înșivă!”, ne îndemna, fără odihnă, profesorul meu.
Cuvântul
este arma cea mai importantă prin care poți lupta împotriva lumii, dar trebuie
să ne obișnuim să vedem mai ales ce este dincolo de cuvinte, care este
încărcătura simbolică a semnelor, ce se ascunde în spatele acestor vehicule
informaționale. Asta este adevărata putere. „Nu vă lăsați manipulați, gândiți
pentru că altfel deveniți doar masă de manevră, desprindeți-vă de mulțime, nu
vă mulțumiți să rămâneți în gloată!”.
„Orice idee este bună, atât timp cât este argumentată! Poți spune oricând
la ora mea că Eminescu este prost, dacă îmi și demonstrezi asta. Învățați să vă
susțineți punctul de vedere!” „Fugiți de incultură, salvați-vă din gloată, cuceriți-vă
libertatea prin cultură și gândire!”. Aveam să aflu mult mai târziu cât adevăr
era în cuvintele repetate aproape obsesiv „Câtă libertate, atâta
constrângere!”. Da, constrângerea (de fapt auto-constrângerea) crește odată cu
creșterea gradului de libertate; libertatea spiritului are nevoie de
manifestare în toate planurile, inclusiv în cel acțional, dar aici cunoaște și
cea mai mare îngrădire, pentru că libertatea mea se termină acolo unde începe
libertatea celuilalt.
Mi-au rămas încă vii toate aceste structuri cognitive formate în respectiva
perioadă. Da, am fugit dintotdeauna de mediocritate, deși nu e ușor nici să-ți
asumi singurătatea. „Numai în solitudine se creează!”, îmi răsună din nou în
minte cuvintele profesorului meu, iar „cu cât jertfa este mai mare, cu atât
sufletul creației tale este mai puternic”.
Îmi amintesc una dintre primele ore de seminar din facultate, când într-un
text despre identitatea și unitatea culturală a Europei apărea sintagma
„dihotomie exhaustivă”. Ne-a întrebat lectorul dacă o putem explica; mi-a fost
rușine să sparg tăcerea de câteva zeci de secunde și să spun că da, pentru că
profesorul meu ne vorbise ani în șir despre dihotomia bine-rău pe care o găsim
la tot pasul și despre cum lumea în sine este construită pe antiteze și
dihotomii, dar nu neapărat exhaustive pentru că nici o stare (a materiei sau a
sentimentului) nu este pură (după principiul Yin Yang).
Și da, Domnule Profesor, aveți, din nou, dreptate, că se poate gusta din înțelepciunea lumii prin literatură, poți chiar cunoaște lumea prin literatură, printr-un fel de meta-experiență spre o devenire autentică...
