sâmbătă, 15 februarie 2014

Poveste de iarnă (Winter's Tale) sau despre ideea de destin

Cred din ce în ce mai mult că totul se întâmplă cu un scop și nu se întâmplă decât atunci când, cel puțin teoretic, suntem pregătiți să înțelegem. Vorba aia: „Toate la timpul lor”!

Am văzut de curând un film interesant: Poveste de iarnă (Winter's Tale). Dincolo de a fi o simplă poveste de dragoste, așa cum e prezentat, filmul este o altă interpretare a ideii de destin: fiecare om vine pe lume cu o menire, cu un scop, iar în momentul în care și-l îndeplinește, părăsește această dimensiune pentru a se transforma într-o stea,. Scopul acesta nu este unul egoist sau egocentric, ci înseamnă a aduce o minune în viața altcuiva. Fiecare stea nu este nimic altceva decât o mărturie vie și accesibilă oricând tuturor pentru a se convinge că minunile există.

Am ținut minte mai ales că Universul știe destinul fiecărui om, iar atunci când trebuie să se împlinească, tot Universul e cel care încetinește cumva pentru ca tu, omul, să poți să-ți îndeplinești destinul, să rămâi cumva pe calea ta.

Sigur, și Lucifer își are menirea lui, și face tot posibilul ca numărul de stele să nu se înmulțească; slujitori mefistofelici sunt la tot pasul, pregătiți să-ți „netezească” drumul. În plus, cel mai mare dușman al omului e omul însuși, uneori interpretând greșit toate semnele. Însă Universul se pare că e destul de generos cu șansele...

Filmul ăsta m-a ajutat cumva să-mi dau seama de câte ori a încetinit Universul pentru mine în ultimul timp. De mai multe ori am avut senzația că toate conjuncturile s-au format de așa natură, încât eu să mai pricep câte ceva. Bine-nțeles, „nepătrunsul ascuns” al lui Blaga trăiește în continuare, dar cum altfel am putea aprecia mai bine corola de minuni?

       „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
        și nu ucid
        cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
        în calea mea
        în flori, îm ochi, pe buze ori morminte.
        Lumina altora
        sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
        în adâncimi de întuneric,
        dar eu,
        eu cu lumina mea sporesc a lumii taină!

2 comentarii: